Bugetarii au și azi liber, că e ziua internațională a citirii apometrelor

featured image

După o binemeritată vacanță specială pentru bugetarii externuați de muncă după marea vacanță de iarnă, Guvernul a decis ca și ziua de azi să fie liberă pentru românii angajați la stat, întrucât este Ziua Internațională a Citirii Apometrelor. Ca de obicei, s-a precizat că și această zi liberă se va recupera ulterior, într-o zi decisă de conducerea fiecărei instituții.

O precizare de ultim moment este că se vor face și diferențieri între bugetari, pe principiul meritocrației. Astfel, bugetarii cu un consum lunar de peste 8 metri cubi vor avea liber atât joi cât și vineri, ca să simtă și ei o satisfacție pentru modul onest în care susțin economia națională.

Circulara prin care s-a comunicat că se dă liber și azi pentru bugetari precizează clar că bugetarii nu sunt obligați să citească apometrele chiar în această zi, ci se pot bucura de vacanță oriunde, pentru că ar fi neconstituțional să fie condiționați de prezența la domiciliu.

”Există drepturi și libertăți fundamentale pe care nu le putem încălca și vă pot da mai multe detalii oricând, începând de luni încolo, între orele 11:30-15:30, cu pauză de masă între 13:00 și 14:00”, explică secretarul de stat Robert Acrișor.

Avem pagină nouă de Facebook, Times New Roman 2.0, că pe aia veche ne-a șters-o Facebook. Ca să ai la ce da follow.

Read More

Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 Comments :

Post a Comment